Rezerva lui Cristi Munteanu a muncit și a apărat în Irlanda înainte de a semna cu Astra
La 28 de ani, ai zice că despre Bogdan Miron ar trebui să se știe multe în Liga I. Numai că portarul care a eliminat-o pe Poli din optimile Cupei a debutat în primul eșalon abia acum trei ani, între timp bifând câteva meciuri pentru FC Transilvania – o echipă de români amatori în Irlanda. O poveste de viață inedită, despre un personaj inedit. Bogdan Miron, portarul venit de nicăieri pentru a califica Astra în sferturi, are cuvântul.
Bogdan, cum te simți după acest meci? Sunt fericit pentru această victorie. Nu simt ceva special pentru că am apărat acele penalty-uri. Ce s-a întâmplat la golul doi al Timișoarei? A fost o centrare șutată, dar cred că am fost prea sigur de acea minge. În plus, și mingile astea cu care se joacă în Cupă sunt foarte proaste. La ce te-ai gândit când ați ajuns la penalty-uri? La faptul că nu sunt punctul meu forte. Mi-a mai trecut prin cap și ce a făcut Duckadam în finala Ligii Campionilor. Nu mă așteptam să apăr atâtea… (râde) Sunt „praf” la 11 metri! A jucat la FC Transilvania și a zugrăvit case în Irlanda
E adevărat că ai vrut să te lași de fotbal? (râde) Nu credeam că mă veți întreba asta. E o poveste mai veche, am avut un conflict cu conducerea în 2006, când jucam la Petrolul, iar antrenor era Marin Barbu. Atunci ai ales să pleci în Irlanda? Da, mi-am rupt mâna într-un meci cu Bacău, iar cei de la Petrolul nu m-au tratat corect. În plus, după un turneu în Antalya, mi s-a transmis să merg să joc în Liga a III-a. A fost o decizie pe care nu ai acceptat-o? Le-am spus că nu vreau să joc în Divizia C, chiar dacă mă vor suspenda. De aceea, mi-am luat bilet și am plecat în Irlanda, la actuala mea soție. Ce ai făcut în Irlanda? Am jucat timp de un an la o formație de amatori, FC Transilvania. În afară de asta, am și muncit… zugrăveam case, nu mi-e rușine cu asta.
„M-am pregătit o săptămână cu Saint Patrick’s”
De ce nu ai încercat un club mai mare? M-am pregătit aproape o săptămână cu Saint Patrick’s. Problema a fost că eram încă legat contractual de Petrolul. Și, totuși, ai revenit în țară! M-au sunat cei de la Petrolul, dar nu ne-am înțeles. M-a căutat domnul Marian Manea, fostul președinte de la Astra, și sunt fericit că m-am înțeles cu ei.
3 ani au trecut de la debutul lui Miron în Liga I, Jiul – Farul 3-1, el evoluând atunci pentru formația din Petroșani
„Bogdan a plecat de la Petrolul după un conflict cu conducerea, nu din cauza mea. El este un portar foarte bun, cu multe calități. Eu cred că dacă nu-și rupea mâna atunci, putea fi mult mai bun. Dacă va apăra meci de meci la Astra, și a demonstrat că are valoare, va avea viață în Liga I”, Marin Barbu
„Penalty-urile se ratează, nu se apără! Nu cred că voi apăra meciul următor, Cristi Munteanu e un portar foarte bun. Eu doar mi-am făcut datoria în meciul cu Timișoara”, Bogdan Miron-portar Astra
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER